Pe Adriana Babeți, profesoară de literatură comparată la Universitatea de Vest din Timișoara, am cunoscut-o în 2002, când am participat la câteva întâlniri ale cercului de la A Treia Europă, o fundație atât de necesară vieții culturale a Banatului. Profesoara Babeți ne-a vorbit atunci, cu elan, cu patos, cu multă aplecare și cu un șarm inconfundabil despre Europa Centrală, despre Habsburgi, Viena, Claudio Magris, Joseph Roth, despre șpaisul bănățean, despre Maria Tereza și Franz Josef, despre Dunăre, despre literatura maghiară, sârbă, poloneză, despre cârnați, cremșnituri și alte bunătăți. Studiam economia și mergeam la A Treia Europă pentru porția de cultură. Pentru istorie, literatură, artă și pentru discuțiile deosebit de interesante pe care cei care țineau respectivele prelegeri reușeau să le încingă cu auditoriul.
Ca atare, autoarea cărții despre care doresc să scriu nu îmi este necunoscută. Nu i-am citit rețetele culinare din Ultimul sufleu la Paris și nici premiata istorie a dandysmului, dar promit că o voi face, pentru că dacă și acestea sunt de o asemenea savoare precum ultima ei carte, atunci lectura acestora devine o destindere totală.
Destins total, amuzat și vesel m-am simțit după lectura celor 101 pastile pentru bucurie (Prozac. 101 pastile pentru bucurie) pe care Adriana Babeți le-a scris în ultimii doi-trei ani pentru Suplimentul, revista de cultură a Polirom-ului, și pe care le-a reunit acum într-un volum de 300 de pagini. Îl recomand ca lectura perfectă pentru vacanță, pentru o zi de vară petrecută pe plajă, pe terasă, în pat, unde doriți.
Adriana Babeți navighează frumos printre prieteni, oameni, evenimente, întâmplări, peisaje, amintiri din copilărie și tinerețe, țări și lumi diferite și ne împărtășește toate acestea în texte precise, de exact 3500 de semne, inclusiv spații (Doamne, ce chin pentru orice fost jurnalist să se încadreze în niște limite atât de severe!), pe care le intitulează pastile. Pentru bucurie. Adriana Babeți se bucură de afișe trăznite (Gepetto – sicrie la comandă, bunăoară) pe care le găsește prin cartierul Iozefin, de langoșii din Piața 700, de o excursie prin Țara Hațegului și a Orăștiei, de faptul că mai are studenți pentru care merită să predea, de spectacolele Operei și Filarmonicii din Timișoara, de motanul vecinilor, de mii și felurite lucruri mici, aparent neînsemnate. Le extrage cu precizie nedisimulată din noianul de tristeți, griji și apăsări cotidiene și-și construiește un rețetar perfect pentru o viață veselă.
Ceea ce dă farmecul textelor Adrianei Babeți este, cred, autoironia senzațională de care dă dovadă autoarea. Tonul jovial, pus pe șotii, incursiunea senină, uneori melancolică, alteori chiar duioasă, pe care ne-o propun articolele. Detașare aparentă, sensibilitate multă, aș zice. Și o plăcere deloc ascunsă în a dialoga la modul subtil ironic cu cititorii.
Ceea ce potențează farmecul textelor este cheia bănățeană, cheia timișoreană în care un avizat le poate citi. Cine îi cunoaște, măcar din auzite sau de la televizor, pe cei pe care Adriana Babeți îi amintește, cine știe cam unde vine Piața 700 din Timișoara și ce se întâmplă pe acolo, cine a fost la formidabilul concert al Filarmonicii de pe pista Aeroportului din Timișoara, cine a cutreierat Iozefinul și a văzut și el reclamele haioase la sicriele la comandă sau a fost la Casa Altringen, deși n-a primit laptele de pasăre servit autoarei, pentru că de fapt n-a primit nimic, stabilimentul fiind închis, pentru acela cele 101 pastile de bucurie au un efect dublu.
N-am luat în viața mea vreun Prozac, habar n-am ce-i ăla și la ce ajută. Dar voi îngurgita cu plăcere și fără să îmi pese de lista contraindicațiilor, care oricum lipsesc cu siguranță, următoarele 101 de pastile, pe care sper că Adriana Babeți ni le va livra cât mai curând posibil.
Și ca recenzia să fie recenzie, iată informațiile tehnice:
Babeți, Adriana – Prozac. 101 pastile pentru bucurie, Editura Polirom, Iași 2009, ISBN 978-973-46-1382-3, 27,95 lei.
PS: Site-ul Polirom tocmai mă informează că volumul este epuizat. Noroc cu Bookfest-ul
Acesta e genul de articole care imi plac…care imi fac pofta sa citesc ceva nou, cu care nu am avut inca legatura pana acuma.