Din istoria Timișoarei… (II)

„E oraș de șes; munții Banatului au rămas în urmă spre miază-zi. Ultimele lor valuri abea se mai zăresc uneori la orizont, departe, micșorați, învăluiți în ceață. Valea Timeșului, largă, le-a luat locul; unită cu a Begheiului se perde în întinsoarea fără margini a Câmpiei.”

„Timișoara este centru vechiu. Pe vremea lui Carol Robert, care a cunoscut ce e voinicia și dragostea de țară a românilor, era redusă la o citadelă cu ziduri înalte, apărată de mocirlele Begheiului. Cel puțin așa o arată o stampă veche. Urmele cetății de demult, dărâmată și apoi din nou construită, abea se mai zăresc azi, iar Begheiul domesticit, strâns între maluri de ciment și piatră, este navigabil.”

„Orașul nou, având spațiu îndeajuns, e în formațiune. Croit după un plan american, a rămas neisprăvit. Prin aceasta însă are un tipar a parte, deosebit de a tuturor celorlalte orașe. E un mozaic de orășele, având fiecare până și sinagogă despărțită. În mijloc, pe locul cetății de odinioară e inima orașului: Cetatea. De jur împrejur sunt mahalalele, tot orașe. Mehala, Fabric, Principele Carol prin sine sunt independente. Între ele se întind ogoare sămănate. N’am văzut nicăeri scai și pălămidă. Când crezi că te aflii în centrul orașului, cu casele strânse de o parte și alta a străzii largi, curată, bine întreținută, atunci te pomenești în preajma unui câmp cu păpușoi, spre a trece din nou în alt cartier, care ar putea să facă cinste oricărui oraș mare. Din cauza acestei vrâstări de clădiri mărețe, și câmpuri sămănate, de ogoare și orășele mici, Timișoara presintă colțuri de neîntrecut farmec.”

„Eram atras de impozantul edificiu al liceului piariștilor. Privind spre îmbinarea celor două aripi ale clădirei, cu capela acoperită de o pânză verde, mă credeam în fața unuia din pavilioanele universității din Oxford. (…)”

„Edificiile mari, moderne, într-un spațiu liber, înverzit, capătă aparența monumentală, cum e Abatorul comunal, cu turnul pavilionului central și cele două statui dela poartă.”

„Când ieși din Palatul Poștei, aproape cât și cel din București, dai de o bucată din fortificație, din cărămidă aparentă, folosită ca depozit de mașini. Alături verdele intens al luțernei proaspăt cosită, formează ca o peluză clădirii masive a Băncii Timișane. Banca Națională din potrivă e ca o vilă, cu o grădină bine grijită.”

„Din spre Parcul Regina Maria numai umbră și flori, alăturea de podul larg de peste Beghei, se înaltă baia centrală, cum numai în Budapesta am mai văzut. Pe urmă iar te perzi între zidurile de case dese, monotone, din mahalaua Fabric, cu catedrala milenară înaltă, impunătoare, alăturea însă de o bisericuță părăsită greco-catolică, acoperită cu șindrilă așa de veche încât a prins mușchi.”

„Amiaza și seara, când magazinele se închid, la Strand, basenul de înotat, e un adevărat furnicar de lume.”

„Timișoara a devenit unul din cele mai importante centre industriale. Fabricele, moderne, ocupă locul lor anumit în planul sistematic, păstrat, al orașului.”

„Când pe parcelele, azi semănături, se vor ridica fabrici nouă, sau clădiri la fel cu cele existente, Timișoara va deveni cel mai însemnat centru din țară, după București, întrecându-l prin sistematizarea și chiar estetica străzilor stabilite de mai înainte, pe planul metodic alcătuit.”

Simionescu, I.,  profesor la Universitatea din Iași – Orașe din România, Editura Cartea Românească, București, 1925